Etichete

, ,

Doua picioare s-au oprit în fata mea. Încaltate cu niste pantofi scofîlciti, peste care atîrnau o pereche de blugi soiosi si rupti. Nu puteam sa ridic capul, trebuia sa joc rolul paralizatului pîna la capat. O voce tabagica m-a luat la întrebari: „Ce cauti aici? N-ai unde sa cersesti în alta parte? Tai-o în alta parte!”. Refuzul meu, exprimat prin niste semne, l-a întarîtat pe cel care-mi vorbea. În clipa urmatoare, n-am mai vazut nimic. Sutul pe care l-am luat în plina figura m-a convins ca exista stele verzi pe fond negru. M-am trezit însfacat de trei huidume si tîrît pîna la poarta cimitirului. Care ma lovea, care ma cauta prin buzunare. M-au trîntit pe un cavou de la intrare, pe unde nu trecea absolut nimeni: „Stai si cerseste aici daca ai ce!”.

Cosmarul celor doua zile de cersetorie s-a sfîrsit pentru mine. Puteam, în fine, sa ma îmbrac normal, sa merg normal, sa intru din nou în rîndul lumii. Concluzia: nu este loc pentru un intrus în lumea cersetorilor. Nu are nici o sansa de supravietuire.

Lumea cersetorilor s-a adaptat si ea la tranzitie si a devenit o lume unde, paradoxal, nu exista mila. Asta chiar daca e vorba de cei care traiesc din mila semenilor. Cel care se încumeta sa se apuce de „meserie” ar putea fi gasit mort printr-un canal. Oricum, nimeni nu-i va simti lipsa.

Rînd pe rînd, timp de doua zile am fost arestat de politie, bruscat de gardieni, alungat de alti cersetori, am fost obiectul bascaliei boschetarilor care cersesc prin cimitir, mi s-au facut propuneri amoroase de un alt „amarît”, am fost fugarit de taximetristi si înjurat de lumea care trecea pe strada. Mila prea multa nu am gasit, doar cîteva mii de lei si doi covrigi, fapt ce m-a convins ca nu ai cum sa traiesti doar din cersit. Dar nici un cersetor nu traieste numai din cersit, sau, daca reuseste, înseamna ca are un vad bun asigurat tot timpul.

Cînd am iesit din teatrul unde am fost machiat, am pasit într-o lume straina si nu prea confortabila. Oameni care altadata ma salutau si cu care stateam de vorba treceau indiferenti pe lînga mine, aruncîndu-mi doar niste priviri miloase – asta în cel mai bun caz. Ce mai, cu ajutorul unei peruci, al unui creion dermatograf si al cîtorva haine ponosite, devenisem scursura societatii.

Primul pe care l-am cersit a fost Tibi Lungu, fiul cunoscutului patron al grupului de firme Avis. S-a întîmplat chiar în fata redactiei. M-am îndreptat spre el tîrîindu-mi un picior, tremurînd dintr-o mîna si îngînînd cîteva sunete. Mi-a dat 1.000 de lei, dar nu m-am multumit cu atît. Am insistat. „Pleaca de aici ca ti-am dat” mi-a spus el. Se cunostea nervozitatea din glasul lui. „Hai, mai Tibi, la valoarea ta, numai 1.000 de lei îmi dai? Da-o dracului de treaba”. S-a uitat mai bine la mine, mirat ca-i cunosc numele, si m-a recunoscut. Oricum, nu si-a putut stapîni perplexitatea. Am plecat repede, ca nu era bine sa vada lumea de pe strada ca un cersetor sta de vorba cu Tibi „Avis”.

Aceasta încercare m-a convins însa ca pot fi un cersetor „normal”, fara frica de a fi recunoscut de cineva. Dupa cîteva escapade prin niste baruri, de unde invariabil eram dat afara cu expresii total neacademice, am zis ca e timpul sa ma îndrept spre autogara. Era o zona cu oameni saraci si acestia sînt si milosi.

Cu zona autogarii m-am înselat amarnic. În afara de 1.000 de lei de la unul care juca biliard la „Volanul de aur”, nu am reusit mare lucru: am fost retinut de politie si cît p-aci sa iau un par în cap de la un tonetar. Politia m-a saltat pentru ca m-a reclamat un taximetrist ca cerseam. Ce-i drept, fusesem insistent. Soferul a coborît de vreo trei ori din masina si m-a fugarit. Pîna la urma, a vazut patrula si a strigat: „Vreti sa vedeti ce-i cu jegosul asta? Am impresia ca are si spray cu gaze la el”. Într-adevar, avem, dar nu-l folosisem. Acest ultim argument i-a convins pe politisti sa ma salte. Au început sa ma îmbrînceasca si sa-mi bage mîinile prin buzunare, ca sa gaseasca sprayul. Ma opuneam din toate puterile – cîte puteam sa am folosind doar o mîna, pentru cealalta trebuia sa ramîna paralizata. Pîna la urma, m-au luat pe sus si m-au dus într-o încapere din autogara. Acolo m-au luat la întrebari de genul de unde sînt si de ce cersesc, pe un ton care nu lasa nici o îndoiala. Pentru ei, eram pleava societatii si nu trebuiau sa se comporte altfel. Cînd am vazut ca se îngroasa gluma, le-am spus ca sînt ziarist, le-am aratat legitimatiile si pagerul. Ultima chestie i-a convins. Nu mai vazusera cersetor cu pager. Mi-au dat drumul nu înainte de a ma atentiona ca e periculos sa cersesc prin zona asta si ca ar fi bine sa ma pazesc. Ca aveau dreptate m-am convins cînd a încercat un homosexual (probabil) din gara sa ma urce într-un vagon parasit.

În gara era aproape pustiu. Cîteva persoane pe peron, vreo doua la casa de bilete si un grup de tigani în sala de asteptare. M-am dus pe la toti cu cerutul, dar în afara de o aripa de pui sleita si atoasa din care se înfruptase o tiganca, n-am capatat nimic. Pentru autenticitate, am luat o bucata de pîine din plasa, pîine pe care o capatasem în autogara, si am început sa înfulec. Mîncam cu pofta, de parca n-as mai fi vazut hrana de cîteva zile. „Uite, saracul, de cînd n-a mai mîncat. Cine stie pe unde traieste si ce face, dar bine n-o duce”, a spus cineva. Vocea a trecut pe lînga mine în graba, fara sa se opreasca. Nu s-a mai auzit zgomotul monedei de 100 care cade pe trotuar. Nici în palma nu mi-a pus nimic. Barbatul de care va spuneam m-a acostat pe peron: „Ma, tu ce umbli slobod pe aici? Poate te iau cu mine acuma”. Am ridicat capul si m-am uitat la el. Scund, slab, nebarbierit, era si putin parfumat, cu o geaca de piele din bucati: „Ce te uiti asa? Hai, da-ti jos pantalonii sa vad cum o ai. Nu stii ca eu sînt homosexual?” Vorbea cu voce ridicata, lumea care mai era pe peron se uita, astepta sa vada ce se întîmpla. Începuse sa-mi fie frica. Se facuse întuneric bine, se lasase frigul, colegii mei erau plecati. Am cautat sa ma îndepartez, dar vocea obsedatului ma urmarea: „Uite vagonul de colo. Poate îti dau si un ban!” N-am avut ce face si m-am dus la politie. Sergentul major îl cheama pe individ la TF si începe sa-l întrebe. De unde vine, unde se duce, cum îl cheama, cu se ocupa, de ce nu ma lasa în pace. I-am povestit politistului despre întîmplare, dar insul nega totul. Spunea ceva ca el nu e din oras, e îndragostit de o botosaneanca si vrea sa se însoare cu ea. Pîna la urma, a ajuns sa-l roage pe politist sa-i cheme un taxi, ca el stie cam pe unde sta iubita lui, si în ultima instanta sa-l naseasca în caz de nunta. M-am dus sa caut martorii, ca sa declare ca ce am spus eu este adevarat. Nici unul nu auzise nimic. Nimeni nu voia sa ia partea unui zdrenturos, asa ca m-am lasat pagubas. Am plecat odata cu „homosexualul”, dar nu înainte de a mai primi niste amenintari, ca o sa-mi traga el odata niste capuri în gura. Am luat-o încet spre casa si nu s-a mai întîmplat nimic. Doar niste baieti din cartier, prieteni cu mine, au începu sa faca rîda si sa ma înjure. S-au potolit cînd m-au recunoscut.

A doua zi, dimineata la 8, m-am dus din nou la teatru pentru machiaj. A durat mai putin de data aceasta, asa ca în jumatate de ora am fost pe strada. Am început prin a ma aseza la întîmplare, pe lînga alti cersetori, sa vad ce fac. Toti ma priveau mirati, ma studiau cu atentie, nu ma mai vazusera niciodata. Cînd ma asezam lînga ei, se ridicau si plecau. Unii mai bodoganeau, dar nu-si doreau companie la cersit. Asa n-am cîstigat nici un ban. Intentia mea era sa merg sa cersesc în piata mare, în piata de pe Primaverii si în cimitir. În piata mare nu era loc, pentru ca m-au luat repede gardienii de pe scarile Halei Centrale. Alta cersetoare, care statea pe niste trepte mai sus de mine, a simtit ce însemna sa contrazici un gardian public. M-am opus si eu, dar am fost tîrît literalmente pîna m-au scos afara din piata. Unul a zis ca miros a bautura. Într-adevar, varsasem pe mine jumatate de sticla de bere, asa, pentru miros. Am simtit ca se îngroasa gluma. Luasem cîteva ghionturi, asa a trebuit sa le spun adevarul. Simteam ca, daca nu le spuneam, se putea termina rau. Au rîs ca de o poanta buna si au plecat fara sa spuna nimic. Le era jena ca au fost trasi pe sfoara.

În piata mica, în schimb, nu m-a bagat nimeni în seama. Puteai cersi acolo în voia cea buna. Era plin de tot felul de zdrentarosi care se agatau de oameni pentru bani. Un consilier judetean de pe la Partidul Reîntregirii m-a facut jegos si m-a fugarit de lînga el. Nici cînd i-am spus pe nume nu s-a lasat pacalit: „Lasa-ma în pace, rapanosule”. L-am lasat.

M-am dus dupa aceea la cimitir, la Pacea. De cum am intrat pe poarta, am simtit zeci de priviri atintite asupra mea. Si cersetorii sau boschetarii se uitau cu mila la mine. Privirile de mila s-au transformat în priviri ucigatoare cînd am ocupat locul cel mai bun din fata bisericii. N-am facut mare lucru, pentru ca boschetarii care traiesc din pomeni si care dorm noaptea prin cavouri s-au postat în picioare în fata mea. Faceau un zid de care nu puteai sa treci. Oricine ar fi vrut sa-si reverse mila si asupra mea era tras de mîini si cersit pîna cînd ramînea fara pomeni. Am stat asa pret de cîteva zeci de minute si am reusit sa strîng doar vreo 2.000 de lei si un colac. S-a terminat cînd am fost luat la bataie de un nenorocit, despre care, dupa aceea, am aflat ca e gropar în cimitir. Cersetori si enoriasi se uitau cum ma batea, dar nu a intervenit nimeni. Probabil ca era ceva obisnuit. Cînd n-am mai putut rabda, cînd am vazut ca se îngroasa gluma pentru ca deja începuse sa ma perchezitioneze, am ripostat. Atunci într-adevar toti si-au îndreptat privirile spre confruntarea noastra. Un cersetor îndraznise sa-l înfrunte pe gropar. Dupa ce acesta a plecat, convins doar prin mijloace neortodoxe, am simtit ca devenisem totusi cineva în lumea lor. Toti se fereau din calea mea si, daca ma uitam la ei, plecau capul si fugeau în alta parte. N-am mai reusit sa stau de vorba cu nimeni. Eu eram cel care-l batusem pe gropar. Aveam voie sa-mi reiau locul din fata bisericii. Am mai stat, dar nimeni nu se mai apropia de mine.

Sentimentul pe care l-am avut cînd am dat jos peruca si m-am îmbracat cu hainele mele a fost ca intru în alta lume. Ca cersetor, hainele pe care le îmbraci, bolile pe care le simulezi, locurile în care stai si ceea ce manînci te fac sa te simti inutil, fara nici o sansa. O schimbare înseamna – si am simtit asta pe propria piele – o revenire în lumea oamenilor vii. Simti ca traiesti. Asa spunea si un pusti de 16 ani din Prisaca Dornei, pe care l-am întîlnit într-o bodega. Îl chema Gabriel Bogdan si facuse scoala ajutatoare la Tîrgu Frumos. Acasa nu statea, desi ai lui aveau si pamînt si animale, deci n-ar fi fost probleme. Cersea prin orasele Moldovei, asta facuse pe toata durata scolii: „Altfel muream. Nu ne dadea mîncare”. Avea la el vreo 25.000 de lei strînsi din cersit si niste bucati de pîine de prin gunoaie. Nu voia sa se duca acasa pentru nu avea ce face acolo. El stia doar sa cerseasca. Se adevereste vorba ca cine s-a nascut cersetor, cersetor moare

Artilol publicat in Monitorul de Botosani, in 1999

Reclame